Lafarge negociaza preluarea a trei producatori locali

Autor: Mediafax 04.06.2008
Divizia de agregate si betoane din Romania a grupului francez Lafarge negociaza preluarea a trei producatori de pe piata de profil, una dintre tranzactii urmand sa fie finalizata in 2008, a declarat Bruno Roux, directorul general al diviziei. Fondurile pentru achizitii sunt cuprinse in bugetul diviziei de investitii pentru dezvoltare, care in acest an se situeaza la 25 mil. euro, a spus Roux. Divizia cuprinde companiile Lafarge Agregate Betoane, Lafarge Comnord, Lafarge Betoane si Cariere Plus. Consiliului Concurentei a anuntat, ieri, ca a autorizat preluarea firmei GHM Mixbeton Cluj-Napoca, specializata in fabricarea betonului, de catre Cariere Plus. Grupul francez este prezent in Romania prin alte doua divizii, Ciment si Gips-Carton. Lafarge concureaza pe piata locala cu alti doi mari producatori la nivel mondial, HeidelbergCement (Germania) si Holcim (Elvetia).