Bursa slovena a intrat tot pe mana austriecilor

Autor: Andrei Chirileasa 23.06.2008
Bursa din Viena a achizitionat 81,01% din actiunile operatorului pietei de capital din Liubliana, ca parte a strategiei de consolidare a domeniului de profil din Europa Centrala si de Est. "In calitate de actionar majoritar, vom sustine proactiv dezvoltarea pietei de capital invecinate si asteptam cu interes sa colaboram cu angajatii Bursei din Liubliana si, de asemenea, cu participantii la piata din Slovenia", a declarat presedintele bursei austriece, Heinrich Schaller. El a precizat ca Bursa de Valori din Viena este un investitor pe termen lung, iar cooperarea se va concentra pe zona produselor, vanzarea de date si indici. Bursa de Valori din Viena detine actiuni la operatorul bursier de la Budapesta si colaboreaza cu pietele din Bucuresti, Sarajevo si Banja Luka (Republika Srpska).