Proiect pentru simplificarea incadrarii in munca a strainilor

Autor: Mediafax 15.06.2007
Procedurile privind incadrarea in munca sau detasarea strainilor in Romania ar putea fi simplificate daca Guvernul va aproba un proiect de ordonanta de urgenta suspus dezbaterii publice de Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA). Principalele modificari propuse prin proiectul de act normativ vizeaza acordarea unei autorizatii de munca pentru strainii care solicita incadrarea in munca sau detasarea pe teritoriul Romaniei si ulterior acordarea unui document care sa ateste atat dreptul de sedere, cat si dreptul la munca, adaptarea si reducerea termenelor pentru solutionarea cererilor solicitantilor, crearea unui flux eficient si rapid al documentelor in cadrul structurii competente si simplificarea procedurilor administrative in ceea ce priveste incadrarea in munca sau detasarea strainilor. Pot rivit notei de fundamentare, evaluarea modului de functionare a procedurilor de obtinere a dreptului de sedere in scop de munca pe teritoriul Romaniei a relevat o serie de probleme, cum ar fi procedurile complicate, circuitele lungi si sinuoase ale documentelor, prelungirea termenelor de solutionare a unui demers si multitudinea de formulare solicitate.