Prezenta la vot a fost scazuta si in turul doi al alegerilor din Franta

Autor: Mediafax 18.06.2007
Rata de participare la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor legislative din Franta era de 22,9 la suta ieri la pranz, aproximativ egala cu cea inregistrata la primul tur, desfasurat la 10 iunie si usor superioara celei de la al doilea tur al alegerilor din 2002. Cele 64.000 de sectii de vot din Franta metropolitana s-au deschis ieri dimineata, la ora locala 8.00 (9.00, ora Romaniei), 43,8 milioane de francezi fiind asteptati sa voteze in cursul zilei. Primul tur de scrutin al alegerilor legislative a fost marcat de o rata de absenteism de aproape 40 la suta, cea mai ridicata inregistrata la acest tip de scrutin dupa declararea celei de-a V-a Republici. Partidul de dreapta UMP al presedintelui Nicolas Sarkozy este principalul favorit si, conform tuturor sondajelor, va obtine majoritatea absoluta in Adunarea Nationala, singura necunoscuta fiind amploarea acestei victorii. Par tidul Socialist (PS) le-a cerut alegatorilor sa se mobilizeze pentru a incerca sa obtina cat mai multe mandate de deputat. In actuala Adunare, socialistii au 149 de mandate, in timp ce UMP are 359 de deputati. In primul tur de scrutin, desfasurat la 10 iunie, au fost alesi 110 deputati - 109 ai UMP si unul singur al PS.