Vosganian pune sefi din privat la trei firme de stat

Autor: Roxana Petrescu 18.06.2007
Ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ca analizeaza posibilitatea ca doua sau trei companii aflate inca in portofoliul institutiei sa aiba management privat, dar nu a precizat numele acestor companii, sigur fiind faptul ca Nuclearelectrica nu se regaseste printre acestea.
Totodata, ministrul s-a pronuntat impotriva implicarii autoritatilor in reorganizarea administrativa a unor companii.
In ceea ce priveste preturile la energia electrica si gazele naturale furnizate populatiei, acestea nu vor fi modificate la 1 iulie, a declarat Vosganian, citat de Mediafax, dupa ce a purtat discutii in acest sens cu reprezentantii Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei. Ministrul a mai precizat ca a permis producatorului de gaze Romgaz Medias sa vanda gaze la un pret redus cu 10% pentru consumatorii care indeplineau o serie de criterii, insa o astfel de decizie nu va fi aplicata si pentru energia electrica.
In legatura cu strategia energetica, ministrul a declarat ca aceasta va fi aprobata de Guvern pana la sfarsitul acestei luni sau la inceputul lunii iulie.
Ministrul a mai declarat ca privatizarea termocentralelor nu este la acest moment o prioritate, o astfel de decizie urmand sa fie adoptata daca investitorii isi vor arata interesul pentru unitatile de productie a energiei.
Proiectul de modificare a ordonantei privind Fondul Proprietatea va fi prezentat in Guvern saptamana viitoare, potrivit lui Vosganian.
Ministrul a mai spus ca ordonanta care modifica legislatia privind Fondul Proprietatea va fi discutata cu grupurile parlamentare inainte de a fi prezentata Guvernului.
Romgaz iese in strainatate
Romgaz Medias intentioneaza sa stabileasca parteneriate cu firme din strainatate pentru a-si extinde activitatea pe alte piete, prin proiecte de explorare si productia de gaze, avand in vedere si reluarea colaborarii cu MOL, a declarat la sfarsitul saptamanii trecute conducerea Romgaz. Compania vrea sa participe la licitatii pentru concesiuni in state precum Ucraina, Ungaria si Turcia.