Investitiile austriece, 30% din totalul investitiilor straine
Autor:
Roxana Grigorean
22.06.2007
"Investitiile austriece in Romania se ridica la circa 30% din totalul investitiilor realizate si se vor mentine la acelasi nivel si in urmatorii ani, intrucat se vor realiza investitii importante de catre firmele mici si mijlocii", a spus Walter Friedl, Consilierul Comercial al Ambasadei Austriei la Bucuresti.
Anul trecut, Romania a atras investitii straine directe de 9,1 miliarde de euro. In momentul de fata peste 4.200 de firme austrice au investit in Romania, suma totala ridicandu-se la peste 10 mld. euro, potrivit lui Richard Schenz, vicepresedintele Camerei Economice a Austriei.
"Firmele mici si mijlocii sunt coloana vertebrala a Austriei, astfel ca intrarea lor pe piata romaneasca este foarte importanta", a precizat Schenz.
Printre companiile de talie medie care au inceput deja sa investeasca in Romania se numara grupul hotelier K+K Hotels, compania cu activitati in domeniul energiei Etaone, compania de producere a energiei electrice Verbund Romania, compania de consultanta in accesarea fondurilor europene Becker Consult, compania de gestionare a deseurilor Brantner sau compania de transport intern si international Schenker Logistics, cu afaceri de 20 mil. euro pe piata locala.
Totodata, a mai intrat pe piata romaneasca si liderul pe segmentul apelor minerale din Austria - Voslauer Mineralwasser. Compania este reprezentata in Romania din anul 2006, cand a inregistrat afaceri estimative de 200.000 de euro, si urmareste extinderea pe piata locala, precum si preluarea unui producator roman de ape minerale.
Planuri de extindere pe piata locala are si compania Brantner, care presteaza servicii de salubrizare pentru sase orase din tara. Aceasta urmareste atingerea in acest an a unei cifre de afaceri de 11,8 mil. euro, cu 50% mai mult fata de anul trecut.