Patriciu si-a diminuat detinerea la Rompetrol Well Services la 51%
Ziarul Financiar
04.07.2007
Cea mai recenta tranzactie a avut loc astazi, pe piata Deal a Bursei de Valori Bucuresti, cand grupul a vandut 5,92% din capitalul diviziei de servicii la sonda, valoarea tranzactiilor fiind de 11,03 milioane de lei (3,5 milioane de euro).
Titlurile au fost vandute prin intermediul a patru tranzactii, la un pret de 2,01 lei pe unitate, cu 12,23% sub cotatia de la inchiderea din ziua precedenta.
Actiunile Rompetrol Well Services au incheiat, astazi, sedinta de tranzactionare la BVB, cu un avans de 0,44%, la 2,3 lei pe unitate.
In ultimele doua saptamani, Rompetrol Group a vandut 13,4% din capitalul Rompetrol Well Services, pentru 26,02 milioane de lei (circa 19,12 mil. euro).
Rompetrol Well Services mizeaza in acest an pe venituri totale de 19,7 milioane dolari, in scadere cu 14% comparativ cu nivelul de 22,7 milioane dolari din 2006, si un profit net de 3,05 milioane dolari. Compania a anuntat ca va aloca suma de 3,2 milioane dolari pentru investitii. Mediafax