Patru doctori de origine asiatica, retinuti in urma atentatelor esuate din Marea Britanie
Autor:
Doina Anghel
04.07.2007
Potrivit premierului John Howard, barbatul retinut in Australia este nativ din India si isi cumparase un bilet doar dus catre tara sa natala. Pana in 2006 cand a raspuns unui anunt al guvernului regiunii australiene Queensland, el a lucrat la un spital din Liverpool, oras in care a stat pentru o perioada si cel de-al doilea doctor retinut ieri pentru interogatoriu. Do ctorul de origine irakiana Bilal Abdullah, arestat sambata pe aeroportul din Glasgow, a fost transportat la Londra, acolo unde sunt centralizate informatiile legate de acest atac si unde se afla cel de-al patrulea doctor implicat in atac, Mohamed Asha.
Nu au fost date publicitatii detalii despre legaturile concrete dintre cei arestati sambata si cei din Australia. Presa britanica a speculat ca indicii bune au constituit telefoanele mobile din autoturismele abandonate la Londra, care ar fi trebuit sa provoace exploziile. Politia este in continuare foarte precauta si a detonat ieri un autoturism suspect, parcat langa o moschee din Glasgow dar si pachete suspecte gasite intr-o gara din Londra.
Initial reprezentantii politiei britanice declarasera ca detonarea autoturismului din Glasgow a fost efectuata ca masura de precautie, neexistand nicio suspiciune ca ar exista vreo amenintare in zona. Insa, comisarul Stewart Daniels a precizat ulterior pentru BBC Scotia ca dispune de noi informatii care stabilesc o legatura intre incidente.
"Operatiunea evolueaza foarte rapid. Exista numeroase piste de ancheta si fiecare duce la noi piste. Acest autoturism este unul dintre cele despre care am aflat in cursul anchetei", a declarat el.
Echipele de genisti au fost chemate in timpul noptii la moscheea Forth Street, din cartierul Pollokshields, in sudul orasului Glasgow, in timp ce credinciosii se aflau inca la rugaciune. Ei au decis sa astepte sfarsitul rugaciunii, inainte de a proceda la explozie.
Ieri dupa-amiaza, terminalul 4 al aeroportului Heathrow din Londra a fost evacuat dupa descoperirea unui pachet suspect.