Alte 500 de autobuze Mercedes vor circula pe strazile Capitalei, din 2008
Ziarul Financiar
10.07.2007
Primaria Capitalei a ales, astazi, oferta Evobus Gmbh - dealer Mercedes - la licitatia privind achizitia a cinci sute de autobuze noi. Mijloacele de transport vor fi livrate in mai multe transe, primele autobuze urmand sa fie introduse pe traseele RATB incepand de anul viitor.
Municipalitatea va plati 343.402.500 lei (105.000.000 Euro), fara TVA, pentru cele cinci sute de autobuze noi.
Noile mijloace de transport sunt dotate, in plus fata de cele vechi, cu instalatie de aer conditionat in salonul calatorilor, motor EURO 4, monitoare LCD, sistem de supraveghere video, sistem de numarare calatori si echipamente pentru sistemul automat de taxare. De asemenea, autobuzele au 12 metri lungime, cu podea complet coborata pe toata lungimea vehiculului. Mediafax