Estonia da in judecata CE pentru respingerea cotei de dioxid de carbon propuse

Ziarul Financiar 12.07.2007
Estonia va da in judecata Comisia Europeana, intrucat institutia comunitara a respins cota nationala de emisii de dioxid de carbon propusa de statul estonian, procese similare fiind intentate anterior si de alte state est-europene, transmite Reuters.

"Cota propusa de Estonia pentru perioada 2008-2012 a fost de 24 de milioane de tone de emisii de dioxid de carbon pe an. Comisia a decis insa sa reduca acest volum cu 47,8%", se arata intr-un comunicat al guvernului de la Talinn.

Procese similare au fost intentate impotriva Comisiei de catre Polonia, Cehia, Ungaria si Slovacia, intrucat autoritatile acestor state se tem ca restrictiile dure pot avea un efect negativ asupra economiilor. Mediafax