INS: Rata de ocupare a populatiei, in T1 2007, a fost de 57,2 %

Ziarul Financiar 23.07.2007
Rata de ocupare a populatiei Romaniei, in primele trei luni ale anului 2007, a fost de 57,2 la suta, situandu-se la o diferenta de 12,8 puncte procentuale fata de tinta de 70% stabilita pentru anul 2010 prin Strategia de la Lisabona, in timp ce rata somajului a fost de 7 la suta, a anuntat astazi Institutul National de Statistica (INS).

Populatia activa a Romaniei era de 9.796.000 de persoane, din care 9.106.000 persoane ocupate, iar 690.000 de someri, se arata intr-un comunicat al INS.

Rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost de 57,2 la suta, nivel apropiat atat celui inregistrat in trimestrul corespunzator din anul precedent (57,3 la suta) cat si celui din trimestrul anterior (57,4 la suta).