O companie americana acuza Lukoil de fixarea preturilor la produsele petroliere vandute in SUA

Ziarul Financiar 08.08.2007
Compania americana Green Oil a actionat in instanta grupurile petroliere Lukoil (Rusia), Saudi Aramco (Arabia Saudita) si PdVSA(Venezuela) in legatura cu incheierea unui acord care vizeaza majorarea tarifelor la produsele petroliere comercializate in regim angro, relateaza Budapest Business Journal.
Green Oil solicita celor trei companii vanzarea subsidiarelor de pe piata americana.
Analistii sunt de parere ca, in cazul in care reclamantul va primi castig de cauza, vor fi scoase la vanzare active de peste 25 de miliarde de dolari, inclusiv lantul de peste 2000 de benzinarii Lukoil, cu o valoare de patru miliarde de dolari, si circa 8% din capacitatea de rafinare a SUA. Mediafax