Inscut vinde doua imobile in Bucuresti pentru a finanta achizitii

Autor: Mediafax 17.09.2007
Actionarii companiei Inscut Bucuresti, specializata in importul de utilaje de constructii si servicii auto, au aprobat vanzarea a doua imobile din Bucuresti la un pret total de cel putin 5,4 mil. euro, fondurile fiind destinate achizitiei de participatii la firme straine. In urma vanzarii imobilelor, compania va achizitiona actiuni sau parti sociale la firme din strainatate, pentru un pret care nu va depasi suma incasata din cedarea celor doua active. Compania a realizat in primele sase luni venituri totale de 19,3 mil. lei (5,8 mil. euro), in crestere cu 65% fata de perioada similara a anului trecut. Compania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 29 mil. lei (8,2 mil. euro), in crestere cu aproape 50%. Actionarul majoritar al firmei este compania Diekat International Limited care detine 79,45% din actiuni, restul capitalului fiind controlat de alti actionari, persoane fizice si juridice. Ins cut Bucuresti are peste 160 de angajati.