Vodafone ar putea prelua active ale operatorului suedez Tele2

Autor: Mediafax 03.10.2007
Grupul britanic Vodafone este aproape de achizitia activelor detinute in Italia de operatorul suedez Tele2, a declarat o sursa apropiata situatiei. La randul sau, compania italiana Wind este interesata de preluarea activelor Tele2, in timp ce operatorul britanic Tiscali si cel italian Fastweb au renuntat, a adaugat sursa. Grupul Vodafone a anuntat, in septembrie, ca vrea sa cumpere retele de telecomunicatii in Italia si Spania, inclusiv pe cele detinute de operatorul Tele2, pentru a furniza servicii de conexiune la internet in banda larga (broadband).