Ministri bulgari, inregistrati cand planuiau sa-i pacaleasca pe profesori

Autor: Mediafax 09.10.2007
Doi ministri bulgari au fost inregistrati in timp ce discutau o strategie pe care sa o abordeze la negocierile cu profesorii aflati in greva, astfel incat sa nu se ajunga la niciun rezultat. Conversatia dintre ministrul educatiei, Daniel Valcev, si cel al finantelor, Plamen Oresarski, a fost inregistrata de canalul de televiziune bTV, in timpul negocierilor cu sindicatele profesorilor. "Hai sa terminam repede cu aceasta intalnire inerta", a fost propunerea lui Oresarski. "Ar trebui sa facem niste calcule, ca sa putem discuta", a afirmat Valcev. "Nu, nu, discutiile nu ar trebui intrerupte. Vor discuta expertii maine. Cu siguranta vor tergiversa ei problema", a precizat Oresarski. Sindicatele si reprezentantii Cabinetului nu au reusit sa ajunga la un consens in ceea ce priveste solicitarile profesorilor, de dublare a salariilor, motiv pentru care scolile din Bulgaria au fost deja inchise timp de doua saptamani.