Majorare de capital, amanata la Rafo

Autor: Roxana Petrescu 03.12.2007
Adunarea Generala a Actionarilor rafinariei Rafo Onesti, programata pentru vineri, 30 noiembrie, a fost amanata intrucat niciun reprezentant al actionarului majoritar, Balkan Petroleum, nu a fost prezent. Acum, Balkan Petroleum detine 98% din actiunile rafinariei. Actionarii Rafo au aprobat, saptamana trecuta, majorarea capitalului social cu 1,58 mld. lei, la 2,01 mld. lei (570 mil. euro), prin conversia unor creante in actiuni, operatiune in urma careia statul iese din actionariatul rafinariei. In urma operatiunii, Petrochemical Holding va detine 31,67% din capitalul Rafo, Calder-A - 35,98%, Balkan Petroleum - 20,98%, Raglam Overseas - 7,5%, Tender - 0,69%, Prospectiuni - 2,27% si Atlas Gip 0,47%. Rafo a platit saptamana trecuta toate datoriile catre bugetul de stat in valoare de 250 de milioane de euro.