Oferta Ardaf a fost subscrisa in proportie de 85% dupa prima etapa

Autor: Adrian Cojocar 04.12.2007
Actionarii Ardaf Cluj-Napoca (ARDF), companie controlata de grupul ceh PPF Investments, au subscris circa 85% din actiunile emise in cadrul majorarii de capital derulate de societatea de asigurare. Din totalul de 7,8 milioane de euro (25,65 milioane de lei) pe care Ardaf si-a propus sa-i stranga de la actionari, aportul acestora s-a ridicat la 6,2 milioane de euro. Restul titlurilor vor fi oferite spre subscriere actionarilor care au participat in prima etapa a majorarii, la un pret de 0,13 lei/actiune care include o prima de emisiune de 0,03 lei/actiune. Daca aportul acestora la capitalul social va depasi numarul de actiuni oferite spre subscriere, alocarea se va face conform metodei prorata. Ardaf a incheiat primele noua luni din acest an cu afaceri de peste 34,1 milioane de euro, in scadere cu 25% fata de aceeasi perioada din 2006. In acelasi timp, despagubirile platite de asigurator au crescut cu 22%, la 30,6 milioane de euro. Compania de asigurari a inregistrat in perioada similara pierderi de 10,9 mil. euro, cu 64% mai mici decat in acelasi interval al anului precendent. PPF Investments detine circa 70,8% din actiunile Ardaf, un alt actionar important fiind banca Raiffeisen Zentralbank Austria, cu un pachet de 6,4%.