Siveco a castigat un contract de informatizare la Cernavoda

Autor: Ionut Mustata 28.01.2008
Producatorul de solutii infor-matice Siveco Romania va implementa pana in 2011 un sistem informatic de administrare a activitatilor nucleare la centrala de la Cernavoda, potrivit unui contract semnat cu Nuclearelectrica in valoare de circa 25 milioane lei (7,5 milioane euro).
Contractul a fost atribuit companiei Siveco in anul 2005 printr-o licitatie, la care au prezentat oferte sase companii, iar dupa analiza preliminara a solutiilor, au fost selectate trei, potrivit unor surse Mediafax. Documentatia pentru participarea la licitatie a fost cumparata de 18 companii.
Instalarea sistemului se va desfasura in trei faze, prima vizand implementarea modulului de mentenanta si operare, care este operational, in prezent. In aceasta faza, Siveco a furnizat doar aplicatiile software. A d oua faza prevede implementarea unei solutii de afaceri dezvoltata de Siveco cu o companie partenera.
Siveco va asigura mentenanta si service-ul pe toata perioada de derulare a proiectului. Proiectul mai prevede ca, la finalul implementarii, Nuclearelectrica sa poata fi capabila sa asigure singura mentenanta si service-ul, iar Siveco va asigura suportul necesar numai la solicitarea producatorului de energie.