Democratii nu cred in planul lui Bush de salvare a economiei

Autor: Magraon Andreea 30.01.2008
Democratii americani critica fara menajamente ultimul discurs al presedintelui George W. Bush despre starea natiunii, concentrandu-si tirul mai ales pe planurile sale de salvare a economiei aflate in impas in urma crizei creditelor ipotecare subprime.
Barack Obama si Hillary Clinton, aflati in plina campanie electorala pentru a obtine investitura Partidului Democrat la alegerile prezidentiale din toamna, se gasesc in fruntea plutonului contestatarilor actualului presedinte. Obama a spus despre discurs ca a fost plin de o "retorica goala" si a criticat politicile esuate din trecut ale presedintelui. Hillary Clinton a caracterizat momentul drept un "angajament frustrant catre aceleasi masuri esuate".
Presedintele american George W. Bus h a recunoscut luni in cadrul ultimului sau discurs despre starea natiunii ca economia Statelor Unite se afla intr-o perioada de incertitudine, pe fondul amenintarilor unei recesiuni declansate de criza subprime.
"Economia americana traverseaza o perioada de incertitudine. Pe termen scurt, vedem cum ritmul economiei este in curs de incetinire. Dar pe termen lung, americanii pot fi increzatori in cresterea economica", a declarat presedintele Bush.
Presedintele american a cerut in acest sens Congresului adoptarea planului de stimulare economica, elaborat de ambele parti saptamana trecuta, in valoare de 150 de miliarde de dolari. Elaborat ca o salvare a situatiei economice dificile, planul presupune folosirea a 100 de miliarde de dolari pentru reducerea taxelor a 117 de familii si alte 50 pentru a fi folosite in acelasi scop in domeniile de business.
O alta problema de top abordata de presedintele american a fost razboiul din Irak. Bush a subliniat ca "dusmanul este inca periculos si mai sunt multe de facut" si a laudat munca soldatilor trimisi pe teritoriul irakian, care au facut o treaba "cum numai putini si-au imaginat acum un an".
Liderul de stat american a declarat ca in urmatoarele luni mai mult de 20.000 de trupe se vor intoarce acasa, dar nu a oferit un calendar pentru asta.
Bush a invocat declaratiile facute de comandantul trupelor americane din Irak, generalul David Petraeus, potrivit caruia o retragere prea rapida risca sa conduca la "dezintegrarea" fortelor de securitate irakiene, la recrudescenta insurgentei al-Qaida si a violentelor interconfesionale.
Discursul lui Bush a fost vazut de analisti ca o incercare de a linisti temerile americanilor cu privire la situatia economica si de a solidifica realizarile sale de pana acum.
Presedintele Bush a propus o serie de noi masuri. Acestea includ organizarea unui summit nord-american in New Orleans pentru a demonstra ca orasul afectat acum doi ani de uraganul Katrina este pregatit sa primeasca investitori, un plan in valoare de 300 de milioane de dolari pentru a oferi subventii copiilor saraci ca sa poata studia la scoli bune, precum si ajutoare pentru veteranii de razboi. El a cerut, cu aceasta ocazie, cooperarea dintre republicani si democrati in vederea realizarii acestor noi masuri.
"Sa aratam ca republicanii si democratii pot lupta pentru voturi, dar pot coopera in acelasi timp pentru a obtine rezultate bune", a declarat Bush in fata Congresului dominat de democrati.
Nancy Pelosi, presedinta Camerei Reprezentantilor, si Harry Reid, presedintele Senatului, au declarat intr-un comunicat ca sunt de acord cu propunerea de colaborare a presedintelui, dar ca discursul sau nu a oferit politicile necesare pentru a reinvia economia si de a sfarsi razboiul din Irak.
"In acest moment in care economia tarii este instabila, iar pozitia SUA de lider mondial este erodata, status quo-ul nu este o solutie", au declarat cei doi lideri democrati.
Referitor la politica externa, presedintele american a reiterat cererea catre Iran, aflat pe "axa raului", de a inceta imbogatirea cu uraniu.
In ceea ce priveste incalzirea globala si energia, Bush a anuntat ca in urmatorii trei ani Statele Unite vor aloca suma de doua miliarde de dolari pentru a crea un nou fond international de promovare a tehnologiilor energetice ecologice si pentru a combate schimbarea climatica. Presedintele a subliniat de asemenea necesitatea reducerii dependentei tarii de petrolul strain si consolidarea securitatii energetice.