Citigroup analizeaza posibilitatea unor achizitii importante in Germania

Ziarul Financiar 30.03.2007
Citigroup este in cautarea unor achizitii in Germania si ar putea prelua o banca importanta, a declarat directorul general al diviziei locale a grupului, Sue Harnett, ceea ce a condus la cresterea cotatiilor actiunilor primelor trei mari institutii financiare germane, transmite Reuters.

"Urmarim cu mare interes piata germana. Toata atentia este concentrata asupra oportunitatilor", a spus Harnett.

Titlurile Commerzbank au urcat cu circa 2%, iar Postbank si Deutsche Bank cu peste 1%, in urma declaratiei, pe o piata aflata in stagnare.

"Un obiectiv mai interesant ar putea fi Postbank, dar mai accesibila pentru vanzare ar fi Commerzbank. Nu poate fi exclusa nici varianta de a incerca sa preia o parte din Dresdner, desi ar putea fi jenant pentru Allianz sa vanda", a spus analistul Britta Schmidt, de la banca de investitii Fox Pitt Kelton. Med iafax