Victoria lui Sarkozy sustine bursa din Paris, dar nu si euro (Update)

Ziarul Financiar 07.05.2007
Indicele bursei din Paris, CAC 40, a urcat cu 0,2% in prima parte a sedintei de tranzactionare, impulsionat de victoria confortabila a conservatorului Nikolas Sarkozy la presedintia Frantei, primita favorabil de pietele financiare franceze, transmite Reuters.

In schimb, victoria dreptei la alegerile prezidentiale nu a avut un impact imediat asupra euro, volumul tranzactiilor de pe piata valutara europeana mentinandu-se redus in cursul diminetii. La ora 08:00 GMT, euro era cotat in crestere cu 0,1%, la 1,3605 dolari pe unitate.

Indicele pan-european FTSEurofist 300 era cotat, la ora 07:10 GMT, in crestere cu aproape 0,2%, la 1.596,6 puncte, cel mai ridicat nivel atins dupa decembrie 2000, favorizat de evolutia ascendenta a pietelor asiatice, precum si de activitatea de fuziuni si achizitii.

Avansul consemnat de la inceputul anului de FTSEurofist 300 a ajuns la 7,7%.
Conservatorul Nicolas Sarkozy a castigat alegerile prezidentiale de duminica din Franta cu un procent cuprins intre 53% si 53,2% din voturile exprimate, conform sondajelor de la iesirea de la urne realizat de mai multe institute franceze. Contracandidata lui, socialista Segolene Royal si-a recunosctut infrangerea.

Sarkozy, ministru de interne si ministru al finantelor timp de patru ani in timpul presidentiei lui Jacques Chirac a promis sa reduca taxele, numarul de functionari publici si al imigrantilor.

Prezenta la vot a fost de circa 85% conform sondajelor, ceea ce ar insemna cea mai mare nivel al participarii la vot din 1981.