Castig cu 70% mai mare la Emailul

Autor: Mediafax 22.05.2007
Profitul net al producatorului si distribuitorului de articole de uz casnic Emailul Medias a crescut anul trecut cu 68,4%, la 3,2 mil. lei (0,9 mil. euro), in conditiile cresterii cifrei de afaceri cu 2,8%, la 76 mil. lei (21,5 mil. euro). Veniturile totale ale companiei au avansat anul trecut cu 4,2%, la 79 mil. lei (22,4 mil. euro), iar cheltuielile au scazut cu 4,7%, la 73,6 mil. lei (20,9 mil. euro). Din totalul vanzarilor realizate anul trecut, exporturile au avut o pondere de 57%, potrivit raportului anual al companiei. Emailul va distribui dividende in valoare totala de 3 mil. lei din profitul net de anul trecut si va plati un dividend net de 1 leu/actiune. Firma realizeaza vase emailate pentru uz casnic, produse emailate antiaderente, precum si vase din otel inoxidabil. Ema ilul Medias este listata pe RASDAQ si este controlata de asociatia salariatilor, denumita "Viitorul", care detine 62,6% din titluri, alt actionar important fiind SIF Transilvania Brasov, cu o participatie de 28,9%. Ultima tranzactie cu titlurile Emailul s-a realizat la 7 lei/actiune, capitalizarea companiei fiind de 5,4 mil. lei.