Basescu ii doreste lui Sarkozy majoritatea pe care el n-o are

Autor: Mediafax 11.06.2007
Presedintele Traian Basescu (foto) a declarat, ieri, ca francezii vor avea inteligenta sa-i dea presedintelui Nicolas Sarkozy o majoritate in Parlament, pentru realizarea programului anuntat in campanie, asa cum si bucurestenii i-au oferit lui o majoritate. Basescu a participat la Salonul de carte Bookfest la lansarea volumului "Refuzul de a uita" semnat de Vladimir Tismaneanu. Presedintele a facut aceasta declaratie in contextul in care Tismaneanu spusese ca despre Traian Basescu se zice ca ar fi populist. "Dar si Sarkozy este populist si Thatcher a fost populista", a spus Tismaneanu. Istoricul a adaugat ca, in opinia sa, atat la Basescu, cat si la Sarkozy si Thatcher se poate vorbi despre un "populism ierbivor", care nu este nociv precum cel carnivor. Bas escu l-a intrerupt pe Tismaneanu si a spus ca in acest moment Sarkozy cere francezilor ca la alegerile pentru Adunarea Nationala "sa i se dea" o majoritate pentru a-si duce la indeplinire programul anuntat in campanie. "Este cuvantul major, solicitarea majora pe care o face francezilor, majoritate. Si cred ca francezii vor avea inteligenta sa-i dea aceasta majoritate, la fel cum bucurestenii au avut inteligenta sa-mi dea mie majoritate la Bucuresti", a spus Basescu. Primul tur al alegerilor legislative pentru desemnarea celor 577 de membri ai Adunarii Nationale a inceput ieri in Franta. Potrivit sondajelor, UMP, formatiunea lui Sarkozy, va castiga alegerile cu un scor zdrobitor.