Noi incidente intre Georgia si Osetia

Ziarul Financiar 31.05.2005
Un politist georgian si patru membri ai fortelor separatiste din Osetia de Sud au fost ucisi, duminica, in urma unei confruntari armate, a anuntat, luni, un purtator de cuvant al politiei georgiene. Membrii unei militii din Osetia, aflati la bordul unui jeep care rula cu viteza mare, au deschis focul cu arme automate asupra unui baraj al politiei georgiene, situat la 10 kilometri nord de centrul administrativ al regiunii separatiste, a precizat purtatorul de cuvant, citat de canalul de televiziune Rustavi-2. Politistii georgieni au reusit sa taie calea atacatorilor, dar, in schimbul de focuri care a urmat, patru militieni din Osetia si un politist georgian au fost ucisi. Alte surse de la Tbilisi, citate de agentiile de presa ruse, au anuntat ca, in urma incidentului, alti trei politisti georgieni au fost raniti. Os etia de Sud si-a proclamat independenta dupa destramarea Uniunii Sovietice si a fost implicata intr-un conflict armat incheiat in ianuarie 1992. In august 2004, fortele din Osetia si Georgia au intrat din nou intr-un confict, soldat cu mai multe victime. Mediafax