Tariceanu: Nu era obligatoriu sa asist la discursul presedintelui

Autor: Mediafax 23.06.2006
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat, ieri, ca prezenta sa la discursul presedintelui Traian Basescu din Parlament nu era nici obligatorie, nici necesara si a sustinut ca "exista o discrepanta enorma" intre afirmatiile sefului statului si raportul Comisiei Europene. "Daca astazi (ieri - n.n.) am venit la motiune pentru ca era obligatoriu, chiar daca nu era necesar, pentru ca o sa mai ascult o data motiunea, miercuri, cand va fi dezbaterea, la prezentarea presedintelui nu era nici obligatoriu, nici necesar", a afirmat primul-ministru, raspunzand intrebarilor jurnalistilor cu privire la absenta sa de luni din Parlament. In plus, Tariceanu a sustinut ca se poate informa "si altfel" cu privire la interventiile sefului statului. Analizand discursul presedintelui, el a remarcat ca si seful statului considera integrarea europeana prioritatea zero a Executivului. "In acelasi timp, constat un lucru care poate trece neobservat, anume ca, intre aprecierile Comisiei Europene - care sunt cunoscute ca fiind extrem de profesioniste - si aprecierile facute in discurs, exista o discrepanta enorma, care ridica totusi o problema si cred ca problema nu este la nivelul Guvernului si nici al Comisiei", a spus Tariceanu. "Daca Comisia apreciaza realizarile Guvernului ca fiind extrem de pozitive si evolutia Romaniei extrem de pozitiva, inseamna ca problema este in alta parte", a conchis seful Executivului, refuzand sa precizeze clar la ce institutie face referire.