Romaero produce pentru Alenia Italia

Autor: Cristina Stoican 20.07.2006
Romaero a semnat ieri la Londra un memorandum de colaborare cu compania italiana Alenia Aeronautica pentru producerea de componente pentru doua modele de avioane in cadrul Salonului Aeronautic de la Farnborough.
"Deocamdata estimam valoarea contractului intre 5 si 10 milioane de euro pe an, pe o perioada de aproximativ 10 ani. Credem ca in urmatoarele sase luni va incepe transferul de echipamente", a declarat pentru Ziarul Financiar Ionel Dan Vulcan, directorul general al Romaero.
Ionel Vulcan a mai spus ca aceasta comanda este cea mai mare de dupa 1990, compania intentionand sa mai angajeze 200 de oameni pentru a putea sustine cererea.
Romaero va produce componente pentru modelele ATR 42 si ATR 72.
Proiectul apartine companiei Alenia in colaborare cu EADS, in vederea dezvoltarii transportului aerian de pasageri din regiune. In prezent exista peste 800 de comenzi pentru aceste modele, venite din 65 de tari.