Cehii nu vor baze antiracheta americane la ei in tara

Autor: Mediafax 20.07.2006
Majoritatea cetatenilor cehi se pronunta impotriva amplasarii unei baze de aparare antiracheta pe teritoriul tarii, conform unui sondaj publicat de cotidianul Mlada fronta Dnes. 83% dintre cei intervievati se declara impotriva acestui plan si numai 17% sunt de acord cu el, potrivit sondajului realizat de agentia Median, pe un esantion de 354 de persoane. Cehii care se opun instalarii bazei americane se tem ca aceasta ar putea atrage atentia gruparilor teroriste, dar invoca si amintirile din perioada in care in Cehoslovacia au fost stationate trupe sovietice. "Cei mai multi dintre ei nu au suficiente informatii despre ce ar insemna prezenta permanenta a trupelor americane. Acesta este motivul pentru care simt teama sau chiar teroare", a declarat Jaroslav Hadrava, reprezentant al agentiei Median. Inc epand de luni, in Cehia se afla o echipa de experti militari americani, care evalueaza posibilele amplasamente pentru baza antiracheta.