Partidele fac bilantul racolarilor

Autor: Mediafax 10.08.2006
Primarii, viceprimarii, consilierii judeteni si locali trebuie sa-si precizeze pana astazi apartenenta politica, obligatia fiind prevazuta in noul Statut al alesilor locali.
Potrivit actului normativ, in termen de 45 de zile de la publicarea legii in Monitorul Oficial, alesii locali sunt obligati, sub sanctiunea incetarii mandatului, sa isi declare apartenenta politica, prin declaratie scrisa, pe propria raspundere, depusa la secretarul unitatii administrativ-teritoriale. De mai bine de un an si jumatate, migrarile edililor si alesilor locali si judeteni au devenit fapt obisnuit. Ieri secretarul general al PNL Dan Motreanu a spus ca se asteapta la o crestere a numarului alesilor locali PNL, comparativ cu rezultatele alegerilor locale din 2004, intr-un procent de 10-15 la suta. Cri stian Diaconescu, purtatorul de cuvant al social-democratilor considera ca majoritatea alesilor locali care au plecat acum sunt membri PSD din 2001 cand au venit de la alte partide. "Acum s-a confirmat greseala politica de a aduce traseistii politici in partid", a mentionat Diaconescu.