Bancile bat pasul pe loc la Bursa

Autor: Vlad Nicolaescu 26.02.2003

Actiunile Bancii Romane pentru Dezvoltare au pierdut ieri doua procente dupa cresterile spectaculoase din ultimele zile. Tranzactiile de ieri s-au realizat pe o tendinta de scadere a preturilor, la fel ca in cazul majoritatii actiunilor cotate. Dupa ce primele tranzactii ale zilei s-au realizat la 20.300 lei/actiune, la inchidere, cotatiile au ajuns pana la 19.800 de lei. Actiunile BRD au fost cele mai tranzactionate de la Bursa, cu o valoare a transferurilor de 8,4 miliarde de lei.
Conducerea Bursei a sesizat cresterea exploziva a actiunilor bancii din ultimele zile si a cerut explicatii bancii. Comunicatul remis Bursei precizeaza ca "nu exista evenimente care ar putea duce la cresterea accelerata a pretului actiunilor BRD."
Actiunile Bancii Transilvania, au evoluat si marti, dupa cum ne-au obisnuit intre 3.650 si 3.700 lei/actiune. Ultima tranzactie s-a realizat la pretul maxim al zilei, identic cu cotatia de inchidere din ziua anterioara. Tranzactiile cu actiunile bancii au totalizat 3,5 miliarde de lei.