Manuscrisele lui Einstein, pe net

Autor: Dan Dragomir 22.05.2003

Universitatea din Ierusalim si California Institute of Technology (CalTech) au lansat la inceputul acesti saptamani siteul http://www.alberteinstein.info, o colectie de documente legate de viata parintelui teoriei relativitatii.
Toate manuscrisele sunt prezentate in format digital, ele reprezentand mare parte a arhivei Universitatii din Ierusalim. Siteul contine aproximativ 3.000 de astfel de manuscrise digitale, in doua variante: o rezolutie normala pentru curiosi si un format mai pretentios, de mare rezolutie, pentru specialistii din domeniu sau admiratorii lui Einstein. De asemenea, exista online peste 43.000 de documente si insemnari, stiintifice sau nu, ale lui fizicianului, corespondenta, jurnale de calatorie si alte astfel de insemnari. Exu ista de asemenea 39 de lucrari care au fost deja publicate si sunt in format PDF. Colectia de documente acumulate in cursul vietii lui a fost organizata prima oara in anii '60. La finalul anilor '70, a fost realizata o baza de date cu titlurile cele mai importante. Prima arhiva computerizata a fost realizata intre 1978 si 1980.