Austrian Airlines vine in Bulgaria

Ziarul Financiar 16.04.2004


Austrian Airlines este interesata sa cumpere Bulgaria Air cand compania aeriana va fi lansata la privatizare, proces asteptat sa inceapa in scurt timp, a indicat Ministerul Economiei de la Sofia, citat de Reuters. Bulgaria incadreaza vanzarea Bulgaria Air intre masurile de reforma ale fostei sale economii centralizate, urmarind totodata sa realizeze o infuzie de capital in compania recent creata. Potrivit comunicatului publicat de minister, directorul executiv al Austrian Airlines Group, Vagn Sorensen, si-a exprimat interesul pentru vanzare dupa discutiile avute la Viena cu ministrul bulgar al Economiei, Lidia Suleva. Anul trecut, guvernul a aprobat strategia de privatizare pentru Bulgaria Air, care a inlocuit, in 2002, operatorul aerian insolvabil Balkan Airlines, dar nu a lansat inca procesul de vanzare in asteptarea aprobarii Parlamentului. Dou a companii private italiene, Volare si Air One, si-au exprimat deocamdata interesul pentru privatizare, care ar putea incepe catre sfarsitul anului. Potrivit strategiei actuale, un pachet majoritar de actiuni va fi rezervat unui investitor autohton. Mediafax