Arobs va lucra pentru finlandezi

Autor: Mihai Musatoiu 27.07.2004

Compania furnizoare de solutii software Arobs Transilvania Software, cu sediul in Cluj-Napoca, a semnat un contract cu firma finlandeza de rezervari pentru hoteluri Hotelzon, in vederea dezvoltarii de aplicatii software.
Hotelzon isi va transfera o parte din activitate in Romania datorita costurilor scazute de productie, conform conducerii companiei finlandeze.
"Nu am fost surprinsi de decizia celor de la Hotelzon de a ne alege ca parteneri, deoarece firma noastra are o experienta vasta in dezvoltarea de aplicatii pentru domeniul turismului", a declarat Voicu Oprean, General Manager al Arobs.
Pe piata din Romania, Arobs a implementat aplicatii la mai multe agentii de turism precum Eximtur, Paralela 45, Avia Tour, SunMedair sau Tudor Turism & Tour.
Toate filialele din tara ale agentiei Eximtur folosesc o aplicatie dezvoltata de Arobs pentru rezervarile on-line de bilete la hotelurile de pe litoralul Marii Negre, iar din toamna Arobs va incepe implementarea unei aplicatii de rezervari on-line pentru curse charter la agentia Paralela 45 din Bucuresti.