Aro intra in reorganizare judiciara

Autor: Catalin Ciocan 09.03.2005

Societatea Aro Campulung a intrat in reorganizare judiciara, potrivit unei sentinte a Tribunalului Comercial Arges. Decizia tribunalului a venit ca urmare a unei cereri de declansare a procedurii de reorganizare judiciara sau faliment a societatii, depusa in instanta de sindicatul salariatilor disponibilizati de la Aro, cu scopul de a recupera plati compensatorii in valoare de circa 30 de miliarde de lei (0,8 milioane de euro). Societatea a fost preluata in septembrie 2003 de la fosta Autoritate pentru Privatizare si Administrare a Participatiilor Statului de firma Cross Lander, care a ajuns sa controleze in prezent peste 56% din actiunile societatii. Cross Lander s-a angajat sa achite 15,8 milioane de dolari (peste 12 milioane de euro) pentru pachetul de actiuni si pentru investitii, la care se adauga alte 11,4 milioane dolari (peste 8 milioane de euro) in contul datoriilor si creditelor comerciale ale uzinei. AVA S anuntase la inceputul anului ca ar putea prelua Aro daca Cross Lander nu isi achita obligatiile asumate, firma americana precizand insa ca a realizat investitiile asumate prin contractul de privatizare. Aro a avut anul trecut o pierdere de 4,3 milioane de euro la o cifra de afaceri de 6,8 milioane de euro. Actiunile Aro sunt listate pe RASDAQ, la ultimul pret de 2.500 lei/actiune, capitalizarea bursiera a companiei fiind de 0,8 milioane de euro.