Germania, in febra negocierilor postelectorale
Autor:
Mihnea Anastasiu
22.09.2005
Rezultatul inconcludent al scrutinului de duminica trecuta face necesara in acest moment reconfigurea aliantelor politice negociate in prealabil. Nici coalitia de centru-dreapta alcatuita din crestin-democrati (CDU-CSU) si liberali (FPD) si nici cea de centru-stanga formata din SPD si verzi nu dispun in acest moment de suficiente locuri in Bundestag pentru a forma singure un nou cabinet. In aceste conditii, partidele mari CDU si SPD incearca fiecare sa atraga aliatul traditional al celeilalte pentru a forma majoritatea parlamentara.
Liderul CDU, Angela Merkel, a primit marti seara un imbold substantial in demersul ei de a ajunge prima femeie cancelar din istoria Germaniei prin castigarea cu peste 98% din voturi a sefiei grupului parlamentar al crestin-democratilor din Bundestag. Acest lucru s-a petrecut in ciuda rezultatului slab inregistrat de formatiunea pe care o conduce la scrutinul din 18 septembrie. Reasigurata de pozitia sa in cadrul partidului, Merkel incearca sa-i convinga pe ecologisti sa se alature partidelor de dreapta in cadrul unei coalitii guvernamentale.
Analistii germani considera insa ca si in cazul in care o astfel de "coalitie jamaicana" s-ar realiza, aceasta ar fi o constructie politica extrem de fragila si ar conduce Germania intr-o perioada de instabilitate guvernamentala.
In schimb, Gerhard Schroeder, fostul cancelar social-democrat al Germaniei, desi a fost si el reconfirmat la sefia grupului parlamentar SPD cu 95% din voturi, a primit o lovitura puternica prin decizia fostului sau ministru de externe, Joschka Fisher, liderul partidului ecologist, de a redeveni simplu parlamentar. Acesta a mai sustinut ca nu va mai candida pentru nici o pozitie de conducere in cadrul partidului ecologist, ramanand insa deschis in eventualitatea unei pozitii ministeriale.
Gestul suprinzator al acestuia a fost comentat pe larg de presa germana, cotidianul cu cel mai mare tiraj din Germania, Bild, a titrat ca "Fischer il lasa sa cada pe Schroeder".
Publicatiile germane observa de asemenea ca este o diferenta foarte mare intre determinarea lui Gerhard Schroeder de a obtine un al treilea mandat de cancelar si retragerea neasteptata a lui Fischer, fapt care lasa sa se intrevada ca ecologistii se pregatesc de intrarea in opozitie. Au fost insa si speculatii ca desi Fischer se opune intrarii intr-o coalitie guvernamentala alaturi de formatiunile de dreapta, el s-ar putea retrage din prim-planul vietii politice si ar putea lasa asupra altor lideri ai ecologistilor responsabilitatea unei asemenea aliante.
Cancelarul Schroeder a lasat sa se inteleaga ca pozitia SPD in cadrul negocierilor care se vor purta cu CDU-CSU ar putea fi mai flexibila decat s-a afirmat pana acum cand liderii SPD au sustinut ca nu vor accepta colaborarea cu Angela Merkel. Schroeder a spus ca este "inadecvat" sa intri in negocieri politice avand "conditii prealabile". Acesta a declarat ca "in cadrul discutiilor exploratorii trebuie sa discutam cu fiecare pentru a vedea cum va putea acesta sa creeze un guvern stabil, lucru de care avem nevoie in acest moment".
Cativa ministri social-democrati din actualul cabinet Schroeder au pledat, ieri, pentru formarea unei coalitii guvernamentale alaturi de verzi si de liberali.
Ministrul economiei si muncii, Wolfgang Clement, a declarat ca este inacceptabil ca liderii liberalilor sa excluda o astfel de alianta cu partidele de stanga atata vreme cat exista numeroase puncte comune intre programele politice ale social-democratilor si liberalilor. Clement a dat ca exemple pozitiile comune in ceea ce priveste politica externa, cea fiscala si a asigurarilor sociale.
mihnea.anastasiu@zf.ro