Piata secundara a titlurilor de stat va fi functionala la anu'
Autor:
Ionela Nuta
14.11.2001
Lansarea efectiva a pietei secundare a titlurilor de stat si a primei emisiuni de astfel de instrumente care vor putea fi tranzactionate in ringul bursei nu va avea loc mai repede de 15 ianuarie -15 februarie 2002, este de parere Dragos
Neacsu, membru in Comitetul Bursei de Valori Bucuresti si presedintele
Comisiei de cotare la bursa.
El a mentionat ca in prezent, din punct de vedere al Bursei, regulamentul
nr.15 privind operatiunile cu titluri de stat, a fost inaintat Comisei Nationale a Valorilor Mobiliare(CNVM) dupa ce anterior a fost aprobat de Comisia de
produse noi.
"De la CNVM, unde va suferi sau nu modificari, regulamentul va pleca la
Banca Nationala si Ministerul Finanetelor. Fiind foarte realisti, si dupa ce am
discutat cu toate partile implicate, s-a ajuns la concluzia ca pentru a functiona asa cum trebuie si pentru a nu rata debutul pe aceasta piata, s-a ajuns la concluzia ca mai repede de 15 ianuarie-15 februarie 2002 nu vom putea
incepe", spune Neacsu.
Partile implicate in aceasta afacere, CNVM, Banca Nationala si Ministerul
Finantelor , trebuiau ca p=na m=ine sa prezinte normele comune de
functionare a aceste piete, deci practic acest regulament care in acest
moment se afla CNVM.
Printre noutatile care le va aduce acest regulament va fi accesul la piata primara a titlurilor de stat si a persoanelor fizice (p=na acum era posibil doar accesul persoanelor juridice) prin ordine necompetitive (n.r-ordinele competitive presupun mentionarea dob=nzilor).
In plus, titlurile de stat care au o scadenta de p=na intr-un an vor putea fi tranzactionate numai pe piata interbancara, iar cele a caror scadenta va fi mai mare de un an vor putea fi schimbare at=t pe piata interbancara, c=t si pe piata de capital, la cota Bursei de Valori Bucuresti.
Pentru certificatele de trezorerie cu termene de maturitate mai mari de 12 luni, Ministerul Finantelor va fi obligat sa specifice piata secundara pe care se va tranzactiona seria respectiva.