Rezervările pentru minivacanţa de Paşti sunt sub aşteptările hotelierilor. Cererea ar putea să crească pe ultima sută de metri şi în funcţie de starea vremii. „Rezervările last minute pot înclina balanţa“

Autor: Miruna Diaconu 24.04.2024

♦ În inima Bucovinei, la Gura Humorului, care se află în apropierea mănăstirilor, lucrurile nu stau mai bine din perspectiva rezervărilor, iar în Vatra Dornei, nivelul rezervărilor este şi mai scăzut.

Vacanţa de Paşti este cumulată anul acesta cu 1 Mai, care va pica miercuri, astfel că oamenii vor avea posibilitatea să cumuleze cele două libere pentru a avea o vacanţă prelungită. Dacă în alţi ani cele două erau separate şi hotelierii beneficiau de două minivacanţe, anul acesta este una, dar mai lungă, însă acest lucru nu se vede şi în rezervările hotelierilor, care au încă grade de ocupare sub nivelul aşteptărilor.

Hotelurile din grupul ANA Hotels din Poaiana Braşov au deja rezervări pentru minivacanţa de Paşti, gradul de ocupare fiind de circa 65% în prezent, dar este aşteptat să crească în zilele următoare.

„Avem rezervări pe perioada minivacanţei, ne aşteptăm să avem multe rezervări last minute. Nici vremea nu e prea prietenoasă şi din acest motiv credem că undeva spre sfârşitul săptămânii, când vremea se va mai îmbunătăţi, să avem mai multe rezervări“, spune Laura Ursu, director general al ANA Hotels Poiana Braşov.

Staţiunea din Braşov este preferată, în special, de cei veniţi din zona Bucureştiului. Hotelierii au pregătit pachete pentru această minivacanţă, dar mai mult concentrate pe sărbătorile pascale. Costul unui pachet de trei nopţi în această minivacanţă la ANA Hotels Poiana Braşov se ridică la 473 euro de persoană şi include demipensiune, un brunch pascal, activităţi după slujba Învierii, dar şi alte activităţi atât la spa, cât şi dedicate copiilor.