Producătorul francez de anvelope Michelin îşi mută producţia de la o fabrică poloneză în România în căutare de costuri mai mici

Autor: Bogdan Cojocaru 22.04.2024

Michelin îşi va opri la sfârşitul acestui an producţia de anvelope pentru camioane de la uzina din oraşul polonez Olsztyn şi o va transfera în România.

Compania franceză face această mutare din cauza costurilor mari de producţie din Polonia, scrie The Warsaw Voice.

Activitatea fabricii nu va fi oprită complet.

Compania a asigurat că cei 430 de angajaţi care lucrau la producţia de anvelope pentru camioane vor primi locuri de muncă în alte părţi în condiţii similare cu cele de la Olsztyn.

Închiderea activităţii este asociată şi cu schimbările de pe piaţa de profil, care este inundată de cauciucuri ieftine fabricate mai ales în China.