Avocaţii de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii au asistat dezvoltatorul imobiliar WDP în achiziţia parcului comercial Expo Market Doraly

Autor: Cristina Bellu 02.04.2024

Firma de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii a consiliat dezvoltatorul imobiliar WDP în achiziţia proiectului Expo Market Doraly, cel mai vechi parc en-gros, cash & carry şi logistic urban din România.

Achiziţia Expo Market Doraly marchează intrarea pe segmentul de wholesale a dezvoltatorului belgian, al doilea cel mai mare proprietar de spaţii industriale-logistice din România, cu un portofoliu de aproape 1,7 milioane de metri pătraţi.

Echipa Ţuca Zbârcea & Asociaţii implicată în tranzacţie a fost coordonată de Răzvan Gheorghiu-Testa (Partener) şi Dragoş Apostol (Partener), alături de Oana Ureche (Partener) şi Veronica Aman (Managing Associate).

Societatea de avocatură a acordat servicii de consultanţă juridică cumpărătorului în toate etapele preluării, pornind de la procesul de due diligence, care a vizat o suprafaţă de aproximativ 110.000 mp, 37 de pavilioane şi peste 400 de chiriaşi, şi continuând cu asistenţa în procesul de negociere a documentelor tranzacţiei, respectiv finalizarea acesteia, inclusiv în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor suspensive şi obţinerea aprobărilor necesare din partea Consiliului Concurenţei.

„Echipa noastră a fost implicată în fiecare etapă a procesului de achiziţie, oferind suportul juridic necesar finalizării cu succes a unei tranzacţii extrem de complexe raportat la profilul părţilor implicate şi caracteristicile activului, cu siguranţă una dintre tranzacţiile de referinţă din 2024” , spune Dragoş Apostol, Partener şi co-coordonatorul echipei de avocaţi Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

WDP a achiziţionat întreg pachetul de acţiuni al Expo Market Doraly de la ARA Europe şi Gheorghe Iaciu, cel care a fondat complexul comercial în anii ‘90 şi care va continua să administreze proiectul alături de echipa actuală de property management.