Bursă. Prime Transaction estimează că acţiunile Bento, în creştere cu 227% în ultimul an, ar avea o valoare intrinsecă de 12,1 lei, cu 14% sub preţul din piaţă

Autor: Eduard Ivanovici 22.03.2024

Analiştii casei de brokeraj Prime Transaction au iniţiat acoperirea acţiunilor dezvoltatorului român de software 2B Intelligent Soft (simbol bursier BENTO) cu o valoare intrinsecă estimată de 12,11 lei pe unitate, deci cu 13,5% mai puţin decât preţul de tranzacţionare de 14,1 lei pe acţiune din după-amiaza de ieri, reiese dintr-o analiză publicată pe BVB Research. 

„Piaţa pe care activează Bento este una extrem de fragmentată şi diversificată, iar nişa pe care activează este interconectată cu pieţele internaţionale, aşa că e greu de identificat poziţia acesteia pe piaţă”, spune Prime Transaction. Acţiunile BENTO sunt pe plus cu 227% în ultimul an, avans venit pe fondul contractelor anunţate de societate şi al unor rezultate financiare record. De exemplu, în raportul preliminar pe 2023 se arată că profitul net a urcat cu 133% la 13,1 milioane de lei, iar veniturile s-au majorat cu 64% la 58 de milioane. Cheltuielile de exploatare au atins 42,6 milioane de lei, plus 46%.

„Dezvoltarea din ultimii ani a fost finanţată din fonduri europene, reinvestirea profitului şi majorarea de capital din 2021, riscul financiar fiind practic inexistent”, continuă analiştii. Evaluarea prin metoda DCF (discounted cash flow) a fost mai mare decât cea prin metoda comparaţiei multiplilor de piaţă, în primul caz fiind mai mare şi decât preţul de piaţă, iar în al doilea caz mai mică.