Cinci directori de investiţii care au avut în 2023 cele mai bune rezultate prin fondurile mutuale: Consumul şi investiţiile pot susţine în 2024 evoluţia companiilor listate

Autor: Liviu Popescu 14.03.2024

Creşterile bursiere din 2023 sunt dificil de repetat, dar asta nu înseamnă că potenţialul este epuizat în contextul încetinirii inflaţiei care ar putea susţine consumul şi pe fondul investiţiilor publice finanţate prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR).

Ca atare, acţiuni care activează în aceste sectoare, precum Aquila, Sphera Group, ar putea să înregistreze o evoluţie bună în 2024 şi să continue astfel trendul început în 2023. Aceasta a fost una dintre concluziile dezbaterii organizate ieri la ASE de către BVB şi la care au participat cinci dintre cei mai performanţi directori de investiţii ai fondurilor mutuale din România.