Bursă. ​Cea mai numeroasă categorie a fondurilor mutuale a adunat 3.500 de investitori în luna ianuarie. Numărul celor care investesc prin fonduri de obligaţiuni a ajuns la 256.700

Autor: Liviu Popescu 13.03.2024

Numărul investitorilor în fonduri de obligaţiuni, prin care aceştia pot lua expunere indirectă pe titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor şi pe alte instrumente de venit fix, a urcat cu 3.500 în ianuarie 2024, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri. Astfel, numărul lor a ajuns la 256.700 care au în portofolii active, adică investiţii, de aproximativ 11 mld. lei, în creştere cu 1,8% faţă de începutul anului.

Spre comparaţie, în ianuarie 2023 numărul investitorilor era de 225.000. În ianuarie 2024 subscrierile în aceste fonduri au fost de 128 mil. lei, arată datele AAF.