Congresul PPE, care aduce 2.000 de politicieni europeni la Bucureşti, înseamnă un business pentru hotelurile din Capitală, cărora rata de ocupare le-a crescut considerabil odată cu acest eveniment

Autori: Miruna Diaconu , Iulian Anghel 07.03.2024

Cel mai important eveniment politic european din România din ultimii ani: congresul Partidului Popular European (PPE) de la Bucureşti Crowne Plaza, hotelul din nordul Capitalei, operat de ANA Hotels, cel mai mare grup hotelier de pe piaţa locală, are toate camerele ocupate în această perioadă.

„La hotelul din nordul Capitalei avem totul ocupat. Se va resimţi şi la hotelurile din centrul oraşului, dacă nu vor mai exista locuri în zona în care se organizează evenimentul. Se va resimţi puternic cererea pentru hoteluri”, spune Simona Constan­ti­nescu, preşedintele Industriei Hote­liere din România şi CEO al ANA Hotels.

Congresul este organizat la Romexpo, iar în zonă există câteva hoteluri de mari dimensiuni care ar putea acomoda invitaţii. Crowne Plaza, Pullman Bucharest World Trade Center şi complexul hotelier Parc Hotels, format din Ramada Parc şi Ramada Plaza, numără împreună 935 camere de hotel. Preţurile pentru o noapte de cazare variază şi pornesc de la 600 lei, potrivit platformei Booking.com, unde o parte din hotelurile menţionate nu mai au disponibilitate.