Fondurile mutuale încep 2024 cu dreptul: subscrieri de 400 milioane de lei şi 15.000 de investitori în plus

Autor: Liviu Mihaiu 06.03.2024

Pe partea de intrări, ianuarie 2024 a fost cea mai bună lună pentru fonduri din ultimii trei ani, adică din ianuarie 2021, când subscrierile s-au ridicat la 584 mil. lei  În ianuarie 2023 fondurile mutuale au avut retrageri de 129 mil. lei.

Fondurile mutuale din România, printre cele mai accesibile instrumente de investiţii financiare cu expunere pe acţiuni, obligaţiuni şi alte plasamente, au înregistrat subscrieri de 402 mil. lei din partea investitorilor în luna ianuarie a acestui an, în creştere cu aproximativ 150% faţă de luna precedentă. Spre comparaţie, în ianuarie 2023 fondurile au avut retra­geri de 129 mil. lei, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).

Ultima oară când fondurile de investiţii au avut ieşiri de bani, adică retrageri din partea investitorilor prin răscumpărarea unităţilor de fond, a fost în martie 2023. Din aprilie fondurile înregistrează doar subscrieri pe fondul aprecierii cotaţiilor bursiere şi al performanţei din portofoliul cu titluri de stat.