Orange România a avut venituri de 407 mil. euro în trim. 4 din 2023, mai mari cu 1,5%. Julien Ducarroz, CEO al Orange România: „2023 a fost un an plin de noi provocări la nivel local, într-un context economic complex“. Veniturile din servicii de IT şi integrare au crescut cu 23%.

Autor: Adrian Seceleanu 16.02.2024

Orange, liderul pieţei locale de telecom, a înregistrat în trim. 4 din 2023 venituri de 407 mil. euro, mai mari cu 1,5% faţă de anul anterior, iar la nivelul întregului an a raportat un business de 1,6 mld. euro, mai mic cu 1,2% faţă de 2022, conform datelor publicate de grupul francez de telecomunicaţii.

La 31 decembrie 2023, grupul Orange România oferea servicii mobile către 9,5 milioane de clienţi, internet fix în bandă largă către 1,1 milioane de clienţi, iar servicii de televiziune prin cablu şi satelit către 1,1 milioane de clienţi.