Liderii Uniunii Europene strâng rândurile în faţa şocurilor globale: Generaţia noastră este datoare cu o strategie de apărare puternică, avem nevoie de investiţii în tehnologie militară

Autor: Sorin Pâslaru 11.02.2024

Confruntată cu cea mai tensionată perioadă din istorie, după pandemie şi izbucnirea războiului din Ucraina, Uniunea Europeană îşi caută resursele interne pentru a rămâne proiectul la care au visat fondatorii săi – pace şi prosperitate.

Aceasta este atmosfera care a dominat prima zi a summitului Băncii Europene de Investiţii, Forumul „Competitivitatea europeană într-un context global polarizat”. Bancheri, reprezentanţi la vârf ai Comisiei Europene, miniştri din ţările UE  sunt prezenţi în această săptămână la Luxemburg, sediul BEI, pentru a lămuri direcţiile necesare astfel încât UE să înainteze în noul mediu extern foarte complicat, adică din ce în ce mai „polarizat”.