Primăria Sibiu a accesat o finanţare europeană de aproape 12,5 mil. lei pentru eficientizarea energetică a clădirii Colegiului Naţional Octavian Goga

Autor: Laurentiu Cotu 06.02.2024

Primăria Sibiu a demarat o investiţie de 14,1 mil. lei (2,8 mil. euro), finanţată cu aproape 12,5 mil. lei (2,5 mil. euro) din fonduri europene nerambursabile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru eficientizarea energetică a clădirii Colegiului Naţional Octavian Goga. Contractul de lucrări pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a colegiului a fost semnat cu Total NSA AG Construct din Sibiu.

’’Prin lucrările de creştere a eficienţei energetice, practic întreaga clădire va fi modernizată, spaţiile urmând să fie împrospătate, să devină mai funcţionale şi mai confortabile.’’, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, într-un comunicat de presă. Termenul pentru execuţia şi finalizarea lucrărilor prevăzute în contract este de 10 luni de la emiterea ordinului.