Circulaţia metroului bucureştean a fost afectată de o persoană care a încercat să se sinucidă

Ziarul Financiar 05.02.2024

Circulaţia la metroul bucureştean a fost afectată luni dimineaţă de o persoană care a încercat să se sinucidă.

Metrorex informează că luni „în jurul orei 08:15, în staţia de metrou Orizont, pe direcţia Valea Ialomiţei a avut loc o tentativă de suicid”.

Ca urmare, circulaţia trenurilor a fost reorganizată şi se circulă alternativ între staţiile Eroilor – Orizont pe linia 1.

Personalul Metrorex a anunţat SMURD. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanţii companiei.