Arobs vrea să îşi răscumpere acţiuni de până la 15,4 milioane de lei

Autor: Eduard Ivanovici 01.02.2024

Grupul de companii de IT Arobs Transilvania Software (simbol bursier AROBS), controlat de antreprenorul clujean Voicu Oprean, plănuieşte să efectueze un program de răscumpărare de maximum 11 milioane de acţiuni proprii, conform convocatorului adunării generale extraordinare a acţionarilor din 4 martie. Programul se va desfăşura la un preţ minim de 0,1 lei şi un preţ maximum 1,4 lei pe unitate, urmând să aibă loc pe o perioadă de maximum 18 luni de la data publicării hotărârii adoptate în acest sens în Monitorul Oficial al României.

Valoarea agregată este de până la 15,4 mil. lei, reiese dintr-un raport publicat la BVB după închiderea şedinţei de ieri. „Tranzacţiile de răscumpărare pot avea drept obiect doar acţiuni plătite integral şi vor fi efectuate doar din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale Societăţii, înscrise în ultima situaţie financiară anuală aprobată, cu excepţia rezervelor legale”, scriu reprezentanţii companiei. Acţiunile AROBS sunt pe minus cu 1,9% în ultimele 12 luni, pe un rulaj de 88,15 mil. lei şi o capitalizare de 805 mil. lei.