BET ajunge la minus 0,9% de la începutul anului, după o şedinţă marcată de scăderi consistente la Bursă. Cele mai mari declinuri de miercuri: Hidroelectrica (3,9%), Nuclearelectrica (2,5%) şi TeraPlast (2,4%)

Autor: Eduard Ivanovici 23.01.2024

Bursa de la Bucureşti s-a depreciat cu 1,66% marţi, 23 ianuarie prin prisma indicelui de referinţă BET, într-o şedinţă cu o lichiditate cu mult peste medie şi în care toţi indicii de la BVB au înregistrat pierderi semnificative.

Cu acest declin, Bursa trece în teritoriu negativ în 2024, mai exact o scădere de 0,89% de la începutul anului încoace. Luni, indicele principal a coborât cu 0,8%, pe o lichiditate de 118 milioane de lei pe acţiuni. Trei indici de la BVB sunt pe plus anul acesta: BET-BK, BETAeRO şi ROTX

Cea mai mare scădere a fost consemnată marţi de Hidroelectrica (H2O), cea mai profitabilă companie din portofoliul statului român, respectiv 3,9% ca urmare a unor rapoarte de analiză publicate de Citigroup şi Morgan Stanley, în care giganţii americani au scăzut preţurile-ţintă acordate acţiunilor producătorului de energie electrică verde.

Valul de pesimism s-a extins apoi şi către alţi emitenţi din BET, precum OMV Petrom (-1,65%), Sphera Franchise Group (-1,9%), Nuclearelectrica (-2,5%) şi TeraPlast (-2,4%), spune un broker pentru ZF, într-o zi cu o lichiditate de aproape 300 de milioane de lei la BVB. Hidroelectrica a reprezentat două treimi din rulajul segmentului de acţiuni, respectiv 189,7 milioane de lei.

Bursa deschide marţi cu un minus de 1% pe BET şi trece în teritoriu negativ în 2024. Scăderi de 3,6% pe Hidroelectrica, 2,8% la Transelectrica şi 2,1% pe Nuclearelectrica. Broker: După rapoartele nefavorabile pentru Hidro, investitorii au început să vândă şi alte acţiuni