Distribuitorul de fructe de pădure, legume, fructe uscate şi seminţe DivinGarden din Beiuş, judeţul Bihor, recrutează 50 de oameni

Autor: Laurentiu Cotu 23.01.2024

Compania DivinGarden, specializată în producţia şi distribuirea de fructe de pădure proaspete, legume, fructe uscate şi seminţe, din Beiuş, judeţul Bihor, controlată de antreprenorul Dumitru Gal, are disponibile în prezent 50 de locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi la asamblarea produselor solide şi semisolide, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor. Compania a realizat în 2022 o cifră de afaceri de 75,2 mil. lei (15,2 mil. euro), un profit net de 2 mil. lei (408.000 de euro), având un număr mediu de 62 de angajaţi, conform informaţiilor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor. DivinGarden colectează fructe şi legume de la producătorii agricoli din toată ţara, folosindu-se de propriul parc auto.

Compania livrează produsele în mai multe ţări din Europa, iar în România le distribuie către lanţuri de magazine şi supermarketuri Carrefour, Cora, Kaufland, Mega Image, Profi, Selgros, dar şi către alte câteva magazine locale, potrivit informaţiilor de pe site-ul DivinGarden.